Din 2014, m-am plasat la puncte de intersecție, pe drumul oamenilor...
Din 2014, m-am plasat la puncte de intersecție, pe drumul oamenilor, cu scopul de a-i ajuta să decidă, să se descopere și să trăiască lipsiți de teamă, cu scopul de a-i ajuta să-și iubească viața, sa-si implineasca telurile și să se iubească. Prin fiecare etapă a terapiei am trecut și eu, atunci când pentru prima dată am conștientizat bifurcația drumului meu, iar alegerea următorului pas mă apăsa pe piept, îmi strângea plămânii
și-mi încețoșa privirea. De aceea, am încrederea de netagaduit de a-ți garanta rezultatele și de a-ti restitui investitia, în cazul în care ești nemulțumit sau nu
ai obtinut ceea ce TU iti doreai. Am studiat îndelung domeniul dezvoltarii personale și nu mă opresc niciodată, aprofundez continuu și actualizez tehnica, astfel încât să urmeze un traseu ascendent si sa te pot sustine in atingerea obiectivelor personale si profesionale.
Angela Cojocaru
NLP Trainer, NLP Life & Business Coach,NLP Master Practitioner, Hypnotherapyst,Time Line Therapyst, Autor
Sunt profund pasionată de munca mea, ceea ce se reflectă în mod firesc în rezultatele remarcabile și de înaltă calitate obținute pentru clienții mei. Mă bucur să întâmpin provocări, fiind ambițioasă...
Sunt profund pasionată de munca mea, ceea ce se reflectă în mod firesc în rezultatele remarcabile și de înaltă calitate obținute pentru clienții mei. Mă bucur să întâmpin provocări, fiind ambițioasă și motivată să le depășesc cu succes. Mă caracterizez prin calm, sensibilitate și o dispoziție veselă, având o empatie naturală care îmi permite să înțeleg și să răspund nevoilor celorlalți. Mă mândresc cu abilitatea de a asculta cu atenție și de a înțelege profund nevoile oamenilor. Printre calitățile mele se numără încrederea, atenția la detalii, creativitatea, organizarea și curajul. În interacțiunea cu clienții mei, pun un accent deosebit pe atenție, empatie, flexibilitate și răbdare. În calitate de terapeut NLP, îmi găsesc împlinirea în a ajuta oamenii să își transforme viețile prin această tehnică extraordinară. Sunt dedicată să le ofer sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul maxim și pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții prin sesiuni de NLP bine structurate și personalizate.
Andreia Traiconi
NLP Life Coach
Cu o pasiune puternica pentru ghidarea si sustinerea oamenilor in calatoria lor catre evolutie personala , eu, Denisa Vieru...
Cu o pasiune puternica pentru ghidarea si sustinerea oamenilor in calatoria lor catre evolutie personala , eu, Denisa Vieru , ma definesc ca fiind un terapeut dedicat si empatic. Absolvind programul de practian NLP,am calatorit alaturi de numerosi oameni,oferindu-le instrumentele si sprijinul necesar pentru a-si atinge potentialul maxim si a trai viata in deplinatatea sa . Misiunea mea este sa ajut oamenii sa-si depaseasca limitarile,sa inlature frica si convingerile limitative care ii tin prizonieri in proprile lor vieti. Cu atentie si intelegere profunda,ma implic in fiecare aspect al calatoriei lor ,oferindu-le sprijinul si ghidarea necesara pentru a depasi obstacolele mentale si emotionale . Indiferent daca lupta este impotriva anxietatii,depresiei sau pur si simplu doar pentru a se face lumina.. eu sunt aici pentru a fi un far in intuneric ,oferind lumina si incredere in propriile puteri interioare . Prin tehnici terapeutice eficiente si personalizate ,ii incurajez pe clientii mei sa exploreze si sa descopere noi modalitati de a se raporta la sine si la lumea din jurul lor . Cu o abordare integrativa ,ii incurajez pe cei pe care ii insotesc sa devina cea mai buna varianta a lor ,sa-si atinga visele si sa traiasca o viata implinita si autentica . Impreuna putem transforma obstacolele in oportunitati si sa deschidem noi orizonturi de crestere si realizare personala . Astept cu nerabdare sa ne cunoastem ! Inscriete pentru o sesiune cadou!
Denisa Vieru

A fi coach de NLP (Programare Neuro-Lingvistică) înseamnă să fii un profesionist specializat în utilizarea tehnicilor și principiilor NLP...
A fi coach de NLP (Programare Neuro-Lingvistică) înseamnă să fii un profesionist specializat în utilizarea tehnicilor și principiilor NLP pentru a ghida și susține persoanele în atingerea obiectivelor lor personale și profesionale. Un coach de NLP folosește abordări specifice pentru a ajuta clienții să-și dezvolte abilitățile de comunicare, să-și îmbunătățească relațiile interpersonale, să-și gestioneze emoțiile și să-și atingă potențialul maxim. Prin intermediul sesiunilor de coaching, un coach de NLP îi ajută pe clienți să-și identifice și să-și depășească blocajele mentale, să-și clarifice obiectivele și să-și construiască un plan de acțiune eficient pentru a-și atinge visurile și aspirațiile.
Urmatorul poti fi chiar tu!
NLP Life Coach
Ca orice lucru care ne înconjoară, Academia re!START a fost mai întâi un gând provocat de o nevoie; nevoia de a trăi într-o lume diferită. O lume cu oameni mai fericiţi, mai conştienţi de sine, mai "prezenţi" în viaţa lor, mai responsabili, mai motivaţi, mai perseverenţi, mai buni. Noi credem că fiecare persoană se află în controlul propriei minţi şi prin urmare a propriilor rezultate. Noi ştim că eşti o fiinţă extraordinară şi putem oricând să-ţi demonstrăm acest lucru.
Academia re!START
(Programare Neuro-Lingvistică) în urma căruia am obținut 4 certificări recunoscute de către American Board of Hypnotherapy and NLP. NLP Practitioner este acel training revelator în care vei descoperi că ceea ce credeai că nu poți fi, nu poți avea sau nu poți face, se dizolva și primești acele instrumente/tehnici că să te transformi pe tine și să poți să îi susții și pe alții să o facă.
Curs Intensiv NLP Practitioner

Quantum Leap™ by T. Harv Eker
Este un fenomen care iți schimba viața, fenomen de care puteți beneficia masiv în viață personală și profesională. Experiență mea persoanala cu T. Harv Eker și Success Resources mi-a confirmat că nu există nici un alt program de evoluție rapidă și de durata similar în lume, unde ai posibilitatea de a-ți expanda puterea personală și a dobândi excelența în toate domeniile vieții.

Training transformațional în care am învățat să practic și să aprofundez gândirea out of the box, am deprins și am exersat Programarea Neuro-Lingvistica, că, în final să excelez în înțelegerea și reprogramarea psihicului uman. Am obținut certificări în NLP, Time Line Therapy, Hipnoza și Coaching la nivel de Master Practitioner, recunoscute de către American Board of Hypnotheraphy and NLP.
Curs Intensiv NLP Master
Programează o consultație
M.D
M.D
F.F
F.F
Doresc sa împărtășesc cu voi experienta mea cu Angela și tot ceea ce am învățat din acest proces al cunoașterii sinelui meu ....te simți pierdut, viata de zi cu zi o vezi doar in culori de gri , pentru tine bucuria bucuria este un sentimente de mult uitat!!??? Iar în locul lor vina a invadat viata sufletului tău, te simți la capătul puterilor si nu mai crezi în tine , problemele sunt tot mai profunde în viata ta iar calea de ieșire din acest malgam de sentimente negative tu singur nu o mai vezi ...
Te cred pe cuvânt, asta am simțit și eu, insa tocmai în acel moment cineva din acest univers iti trimite un om dispus să-ți întindă acea mana de ajutor, acea gura de oxigen, pentru a te redescoperii tu pe tine cel adevarat....știu e ff greu sa accepți asta (ca ai nevoie de ajutor )insa interiorul tău își dorește liniștea și echilibrul pentru a putea crea exact ceea ce își dorești și ceea ce meriti ( o viata împlinită, în concordanta cu valorile tale )
Am descoperit toate acestea pas cu pas alături de Angela , însă cel mai important este ca m- am descoperit eu pe mine în acest proces de al cunoașterii mele , mult mai încrezător și echilibrat.
Viata împlinită exista DĂ-ȚI voie doar sa o descoperi , depinde doar de tine și de deciziile pe care le ei pentru a te putea bucura deplin de viata ta.
Asa ca eu personal o recomand din toate punctele de vedere pe Angela .
Eu personal pot spune ca mi-ai schimbat gândirea ca apoi sa pot să-mi trăiesc viata exact asa cum merit FERICIT!! Iti mulțumesc Angela !!
Clar! Angela este un terapeut dedicat, implicat în practica sa, care reușește să îmbine relația terapeutică cu valorile și principiile persoanei cu care intră în contact, pentru ca mai apoi să învețe persoana în cauză cum să se “îmbrățișeze” cu adevărat, cu multă acceptare. De-a lungul vieţii, am auzit tot felul de lucruri de la persoanele din jurul meu în legătură cu ce e bine şi ce e rău, cum să mă port şi cum nu, cum să vorbesc şi cum nu, iar eu am luat totul ca atare, am absorbit ca un burete, mi-am însuşit aceste idei ca fiind adevăruri absolute şi ca fiind definitorii pentru mine, ca persoană.
Conjunctura, într-un moment nu tocmai favorabil, mi-a adus-o în viaţa mea pe Angela. Din acea clipă, am pornit pe un alt drum, lucru de care mi-am dat seama în timp.
Ea a fost cea care m-a ajutat să înţeleg că stă în puterea mea să-mi trăiesc viaţa bazându-mă pe propria mea gândire, pe realităţile mele, pe adevărurile mele. Am început să renunţ, treptat, la ceea ce era toxic pentru mine, inclusiv la persoane de acest fel, la ceea ce nu era tocmai bun şi care îmi făceau rău. Am învăţat să nu mai spun “trebuie” sau “niciodată” sau “e prea târziu”. Am redobândit curajul de a spune ceea ce gândesc, de a-mi alege modul în care gândesc, de a-mi folosi inteligenţa, de a-mi alege calea şi, cred că cel mai important pentru mine, a fost faptul de a mă ierta și accepta aşa cum sunt şi de a mă redescoperi. Multumesc cu RECUNOȘTINȚĂ Angela🙏
Florin F.
Germania
Madalina D.
UK
Italia
Adrian S.
Italia
Marius S.
Testimoniale video ale clienților noștri
Timisoara
Rodica B.
Am ales să lucrez cu Angela pe blocajele mele deoarece iți da siguranță încă de la început că oricât de mare, grava este situația, ea vă fi lângă tine pe țoață perioada transformării tale. Pe mine m-a ajutat să mă eliberez de frica (cea de întuneric) și tristețe iar rezultatul a fost peste măsură de eficient. Chiar eram convinsa că nu exista remediu. O recomand pe Angela de fiecare data cu drag, deoarece stiu impactul benefic pe care l-a avut asupra mea.
Adio frica și tristețe!
Inteligența emoțională este cheia succesului în viață și toate celelalte aspecte ale vieții sunt doar efecte secundare ale abilitații noastre de a recunoaște și a gestiona emoțiile proprii.
Bine ai venit la Grattitude Coaching, cel mai rapid și eficient program de dezvoltare personala! Sunt ghidul tău și te susțin să-ți trăiești viață în abundenta și echilibru, cu recunoștință și dragoste!
Lucrează pentru tine, cu tine.
Gabriel M.
Londra
Paul - 10 ani
Timisoara
Angela are un mod special de a intra în mintea pacientului. Practic discutând cu ea în decursul primelor ore, ușor-ușor am realizat că o parte din problema diaparuse. Asta face un terapeut să fie special, nici nu iți dai seama că problema dispare și scoate la iveala persoana care sta ascunsa în tine. Mintea noastră este atât de puternica, însă poate fi distructiva daca nu știi să îi arați lumina de la capătul tunelului. Angela, prin anumite tehnici, m-a ajutat să îmi depășesc orice blocaj. După sesiunile cu ea, sunt un alt om. Un om care simte că poate cuceri lumea cu puterea să interioara! Când lucrezi cu Angela, problema din interiorul tău „tremura” că te vă pierde. După fiecare întălnire te simți un om diferit! Pe Angela nu o recomand eu, ci persoana care am devenit. Țoață lumea mă întreabă ce am pățit, răspunsul meu este simplu: discutați cu Angela!!!
Un nou EU!
De ce esti aici?
M-a ajutat sa scap de cateva probleme si am gasit raspunsul la intrebarea: „de ce esti aici?”.M-a ajutat sa trec peste despartirea parintilor mei. Ma sustine sa ajung ce-mi doresc, sa elimin problemele si sa gandesc pozitiv. Angela te ajuta sa scapi de probleme, sa devii ceea ce vrei si sa gandesti ca lumea.
(Programare Neuro-Lingvistică) în urma căruia am obținut 4 certificări recunoscute de către American Board of Hypnotherapy and NLP. NLP Practitioner este acel training revelator în care vei descoperi că ceea ce credeai că nu poți fi, nu poți avea sau nu poți face, se dizolva și primești acele instrumente/tehnici că să te transformi pe tine și să poți să îi susții și pe alții să o facă.
Curs Intensiv NLP Practitioner
NLP îmbunătățește comunicarea, schimbă comportamentele, gestionează emoțiile, optimizează performanța și contribuie la atingerea obiectivelor.
c o a c h i n g
c o a c h i n g
Contact
Tel: (+40) 731 461 364
E-mail: grattitudecoaching_contact@yahoo.com
B. Sentiuliu © 2023. All Rights Reserved.
Hosted by Web Acing